scris de catre cel care a spus: „N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele”
…
Niciodată nu te voi trăda de tot; deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas.
Când te-am urât, nu te-am putut uita.
Te-am blestemat, ca să te suport.
Te-am refuzat, ca să te schimbi.
Te-am chemat şi n-ai venit; am urlat şi nu mi-ai zâmbit; am fost trist şi nu m-ai mângâiat.
Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile.
Deşert ai fost rugăminţilor mele, mormânt glasului meu.
Tăcere fost-ai chinurilor şi pustiu singurătăţilor mele.
Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgrat-am începuturile tale.
Vrut-am otrava rădăcinilor tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu.
Dar recunoscător iţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a avut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţă ascunsă în tine răsuna în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi.
Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi de tine.