„Am invatat de la ploaie sa cad fara sa ma-ntreb de ce intotdeauna ma lovesc de ceva… de ce intotdeauna ma pierd… sau ma adun alaturi de cei la fel ca mine, ca si forma… de ce nu ma pot intoarce inapoi de unde am venit, niciodata, dar fara sa ma-ntreb de ce traiesc toata viata cu iluzia ca sunt facut sa ma nasc si sa mor asa… si ca pierderea asta a mea… irosita in umbrelele voastre nu e decat drumul spre casa… Odata cu frigul transformarea ma aduce aproape de focul din caminul de acasa… care ma topeste… ma evapor spre pamantul sau spre norii mei vesnici…”
„Alte dati ma trezesc cu gandul de a fi… ti-am mai zis eu… Avram Iancu… Che Guevara… Picasso … 🙂 Si toata lumea e la picioarele mele… un singur cuvant al meu domina universul. Cerul imi cere voie ca sa lase norii sa se plimbe pe el. Iar daca mi-e sete, are voie sa si ploua. Simt o putere concentrata in palmele mele mici si nu ma copleseste.”
„Aseara am fost la petrecerea obligatorie a firmei, am stat juma’ de ora si am plecat mai trist decat ajunsesem. Nimic nu ma demoralizeaza in asa hal ca o turma de oameni falsi care se prefac ca se simt bine. Oameni fara umor fac glume de zor, totul e un zambet chiar daca acum doua ore il barfeai din inima pe ala de langa tine. Joaca fiecare un rol asa usor de observat de pe margine…In fine, o data in plus imi dau seama ca urasc petrecerile mondene, in care totul se desfasoara ca la carte, fara abateri.”
M-a intrebat daca te-am dat gata, i-am spus ca nu e decat inceputul… Si i-am mai spus ca nu a intalnit vreodata vreo femeie de calibrul tau, a cerut o copie …